Semnarea Convenţiei de Armistiţiu a transformat România în ţară ocupată prin tratat şi cu tratat, după cum însuşi istoricul Gheorghe Buzatu remarca într-una din lucrările sale! Conform unui important document de arhivă comunizarea României urma să fie realizată într-un plan de trei ani, iar dezvoltarea instituţiilor comuniste prin două planuri, fiecare de cinci ani. Ce avea să se întâmple după primii trei ani ştim cu toţii, dar ne-o confirmă chiar documentul – abdicarea Regelui şi exilul familiei regale. Dincolo de informaţie, putem sesiza mesajul direct şi clar, atitudinea nonşalantă, determinarea şi încrederea că planul va reuşi. De unde reieşea această siguranţă? Probabil din detaşarea cu care cele două mari puteri occidentale – Marea Britanie şi SUA – tratau situaţia României.
În România primilor ani de comunism se remarcă asfixianta activitate a guvernului Petru Groza de înlăturare a oricărui element „fascist” din statul român şi de realizare a unor reforme venite din tiparul şi recomandările sovietice şi menite să pună bazele unei ţări noi.
Pe plan extern, Conferinţa de la Potsdam din iulie-august 1945 a cerut guverne reprezentative pentru toate ţările care vor participa la conferinţa de pace. Mergând pe această cerinţă, pe 19 august la Palatul regal din Bucureşti a avut loc audienţa premierului Groza. Pe tot parcursul audienţei, Suveranul românilor a cerut formal demisia guvernului de trei ori. Pentru prima oară în istoria constituţională a României, începând cu 1866, un premier refuza să demisioneze atunci când Regele – care avea această prerogativă – o cerea. Confruntat cu această gravă problemă, Regele a considerat normal să înştiinţeze Preşedintele Curţii de Casaţie şi autorităţile militare şi să le ceară să anunţe public că guvernul şi regimul sunt ilegale. Planul s-a schimbat însă, din cauza atitudinii Londrei, care a comunicat în aceeaşi zi că nu recunoaşte regimul FND, dar nici nu doreşte să-l încurajeze pe Rege în actele lui, întrucât nu ar putea să îi asigure protecţia necesară. Din nou, nimic concret din partea occidentalilor.
În după amiaza zilei de 20 august, Regele a înmânat o notă identică reprezentanţilor SUA, Marii Britanii şi URSS în Comisia Aliată de Control. După ce a reamintit evoluţiile din ultimul timp, nota a precizat rugămintea Regelui către cele trei guverne pentru a i se acorda sprijin în formarea unui guvern, care potrivit Conferinţei de la Potsdam, să poată fi recunoscut de cele trei principale puteri aliate. Perioada care a urmat acestui act este cunoscută în istorie sub numele de „greva regală”, Regele refuzând orice colaborare cu guvernul.
În noiembrie 1945 au avut loc două evenimente importante: manifestaţia impresionantă de la Bucureşti de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril şi vizita în România a lui Mark Ethridge, trimis special al preşedintelui Harry S. Truman, pentru a cerceta la faţa locului situaţia politică. Pe 8 noiembrie, opinia publică a dorit să-şi exprime cât mai deschis sentimentele şi aprobarea faţă de Suveran. Încercările de a stopa sărbătorirea evenimentului au eşuat. Ciocnirile dintre tabere nu au făcut nimic altceva decât să confirme lipsa de adeziune a românilor faţă de guvernul Groza. Trimisul special al SUA, Mark Ethridge, care a subliniat necesitatea organizării unor alegeri libere aşa cum se făcuse în Franţa, Ungaria şi Austria. În urma Conferinţei Miniştrilor Afacerilor Externe de la Moscova (16-26 decembrie 1945) s-a hotărât ca cele trei guverne să dea Regelui Mihai sfatul pe care l-a cerut în scrisoarea sa din 21 august 1945, privind lărgirea guvernului român. Totuşi, nota Regelui nu cuprindea formularea lărgirea guvernului român.
Acordul de la Moscova a fost ultimul pas pentru recunoaşterea de către Occident a dominaţiei sovietice din România. Groza a pus în aplicare termenii acordului, promiţând că va organiza alegeri anticipate şi va garanta accesul la radio şi la presă tuturor partidelor. Pe baza acestor asigurări, cele două puteri occidentale şi-au exprimat la începutul lunii februarie 1946, disponibilitatea de a recunoaşte guvernul, aşteptându-se ca alegerile să se desfăşoare în maxim 2-3 luni.
După patru luni de grevă regală, rezultatul nu a fost deloc benefic. Lărgirea guvernului cu cei doi membrii PNŢ şi PL nu a adus decât o tărăgănare a crizei politice din România, care se îndrepta încet şi sigur către întunecatul comunism.
Bibligrafie selectivă:
A.N.I.C., fond Casa Regală, Diverse, dosar 42/1945.
BUZATU, Gheorghe, România cu şi fără Antonescu, Editura Moldova, Iaşi, 1991.
CHIRIŢOIU Mircea şi BUZATU, Gheorghe, Agresiunea comunismului în România, volumul I, Documente din arhivele secrete: 1944-1989, Editura Paideia, Bucureşti, 1998.
DOBRINCU, Dorin, IORDACHI, Constantin, Ţărănimea şi puterea. Procesul de colectivizare a agriculturii în România, 1949 - 1962, Editura Polirom, Iaşi, 2005.
GEORGESCU, Florian, LUNGU, Iordana, Istoria României, crestomaţie, IV, Epoca Contemporană, Muzeul Naţional de Istorie, Bucureşti, 1983.
GIURESCU, Dinu C., Imposibila încercare. Greva regală, 1945. Documente diplomatice, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999.
MARKHAM, Reuben H., România sub jugul sovietic, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1996.
PEARTON, Maurice, The communization of the economy: efforts to promote and control economic chaos (1945-1947) în 6 Martie 1945. Începuturile comunizării României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995.
QUINLAN, Paul D., Ciocnire deasupra României: politica anglo - americană faţă de România: 1938 - 1947, Centrul de Studii Româneşti, Iaşi, 1995.
SCHUYLER, C.V.R., Misiune dificilă. Jurnal (28 ianuarie 1945 - 20 septembrie 1946), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997.
SCURTU, Ioan, România. Viaţa politică în documente. 1945, Arhivele Statului din România, Bucureşti, 1994.
VESA, Vasile, Conferinţa de la Yalta şi instaurarea guvernului condus de Petru Groza, în 6 Martie 1945.
